Bucataria lui Cortazar bucătăria lui Cortazar | Recenzii muzica, film si altele

Pagini

joi, 3 august 2017

Mutarea UNTOLD la periferia Clujului

Bineînțeles că ține de un minim de bun simț să nu organizezi un festival de muzică în centrul orașului pe timp de noapte. Dar în Cluj Napoca totul e posibil. Aviz celor care au dezvoltat un fetiș pentru acest oraș (apropo, să îl credeți pe Andrei Gheorghe când spune că dacă nu lauzi Clujul, turist fiind, clujenii se dau cu fundul de pământ).

Dar să revin la Untold. De ani de zile deja se cere mutarea festivalului la periferie din cauza zgomotului care ajunge până în cartiere, iar deși Emil Boc a garantat că se vor lua măsuri (sic!), nimic nou sub soare. Untold are nu știu câte scene amplasate în cel mai haotic mod. Nu doar că se află în apropiere de niște spitale de copii, dar poți păți să urmărești un artist la o scenă și să auzi muzica și de la celelalte scene. Și apropo de spitale de copii, am văzut ca ăștia de la Untold fac ceva strângere de fonduri pentru nu știu ce spitale ori whatever. Păi bă, nenoriciților, dacă pretindeți că faceți un bine spitalelor, ia începeți cu mutarea scenelor din proximitatea acestora.

Nu mai zic de restul locuitorilor care sunt nevoiți, ca mine, să părăsească de ceva ani orașul pentru a face loc insalubrului și demodatului festival. Puteți găsi pe net plângeri ale familliilor cu copii care nu pot dormi, ale oamenilor bolnavi sau pur și simplu ale contribuabililor concitadini.

Penibilitate: dacă-mi aduc bine aminte, acum câteva ediții Boc l-a rugat pe nu știu ce diplomat elvețian să strecoare o laudă la adresa festivalului, știindu-se deja despre toate aceste plângeri de mai sus. Zic doar atât: nicăieri în Europa, nu europa, nu există un festival de muzică care să se țină pe timp de noapte în centrul unui oraș. Cel mai bun exemplu? Glastonbury se desfășoară de la 11 dimineața la 11 seara. Și nu se ține în proximitatea cartierelor.

Sunt sceptic în ceea ce privește efectul unei petiții online, dar am văzut că cineva a inițiat mutarea Untold la periferia orașului, inițiativă pe care o susțin, desigur, dacă edilii tot nu fac nimic în sensul ăsta. Plus că oricum Untold e un festival "de periferie"...

Iată petiția https://www.petitieonline.com/mutarea_untold_la_periferia_clujului

duminică, 16 iulie 2017

Suficient

Nu am fost niciodată convins de modestia lui Federer.

ÎNSĂ, ce a declarat azi Roger, imediat după ce a ridicat al 8-lea trofeul de la Wimbledon, respectiv al 19-lea trofeu Grand Slam?

"It's too much, really..."

Numiți-o cum vreți, pentru mine e suficient.

duminică, 9 iulie 2017

Relatări din Timișoara

N-am mai fost în Timișoara de vreo 11 ani, de pe vremea când orașul părea să înflorească (orice ar însemna asta); în schimb, primesc următoarele relatări:

- Bună ziua, aș dori și eu o hartă a muzeului dacă se poate.
- Hartă? Dar nu avem. Uitați, este schema muzeului pe gard.
Prin urmare, vrei sa știi ce poți vedea la muzeul Bănățean? Memorează-l întâi.

- Nu vă supărați, unde este stația de autobuz?
- Aici, aici e stația.
Adică pe un petic de pământ bătătorit. Le găsiți ușor fiindcă se aseamănă mult cu fundurile terenurilor de la Wimbledon.

- Ce linii circulă în zona asta?
- Uitați-vă, dom'le, că scrie acolo sus.
Sus, adică pe o hârtie A4 înfoliată și atârnată într-un cui pe un pom.

Întrebi o localnică:
- Nu vă supărați, linia asta merge și la gară?
- Da, da.
5 minute mai târziu, urcați deja în autobuz, vine ea și te întreabă:
- Mă scuzați, linia asta trece și pe la Bastion?

miercuri, 12 aprilie 2017

Arturo Vidal

"Începem cu meciul și pe urmă cu cancanul, da?" - Reghecampf, înainte conferinței de presă. E pauză la Bayern Munchen - Real Madrid, sferturi de finală UEFA Champions League și nu mă pot abține să nu scriu următoarele. Urmăresc UCL de pe la 14 ani, și rar mi-a fost dat să urmăresc un sezon atât de spectaculos ca cel actual, 2016-2017: 8 goluri la City - Monaco în tur, cu răsturnări de situație, romanul încă neîncheiat Leicester, etc.

Am tot insistat în jurul meu cu acest sezon până la meciul Barcelona - PSG, când Deniz Aytekin a făcut un gest simbolic catalanilor: un loc în sferturile UCL.

Cu siguranță încă se fac blaturi în UCL, iar dacă nu, presiunea pariurilor e prea mare pentru a putea urmări meciuri pe bune.

Cum ziceam, urmăream Bayern - Real, total dezinteresat, ba chiar trăgând cu ochiul mai mult decât privindu-l. În plus, am antipatii pentru ambele echipe. Indiferent de scor, nu poți considera victoria vreuneia dintre cele două echipe o surpriză, decât, poate, un rezultat terminat la o diferență mare de goluri.

Dar a venit minutul 44, când mi s-a dat să văd singurul gest de fair-play pe care l-am văzut într-un meci cu o asemenea miză. Carvajal respinge șutul lui Ribery cu umărul în careu, iar 3 aribtrii văd henț și dictează penalty.

Mă bucurasem să văd că meciul are o regie excepțională, asemenea campionatului din Spania, arătând, pe alocuri, gesturi în slow-motion ale jucătorilor și antrenorilor ulterior anumitor faze decisive.

Dar a mai existat în acest minut 44 și o secundă (sau nanosecundă, cum ar zice Cărtărescu) în care regizorul ni-i arată pe Ribery și Carvajal, ambii cu spatele, din ale căror gesticulații se putea deduce faptul că Ribery nu era de acord cu penaltyul.

Iar acum prim plan pe Vidal, care e în fața dublei și care înaintea executării ridică brațul sus, arătând parcă locul unde va da. Mingea merge 2 metri deasupra transversalei, moment în care... mă pun și mărturiresc acestea.

Știu, știm, Vidal, că intenționat ai ratat, așa cum și oficialii BM s-au prins de ce ai făcut, mai puțin probabil suporterii.

Arbitrul fluieră sfârșitul reprizei, iar camera merge din nou pe Vidal care simulează... regretul de a fi ratat penaltyul.

Contrast: Îmi vine în minte Robbie Fowler care simulase un fault în careu și care a fugit deîndată la arbitru, cerându-i să nu dea penalty pentru Liverpool. Nu l-a convins, la fel cum nu și-a putut convinge coechipierul să rateze penaltyul.

"Te gândești la Euro (n.m. - Campionatul European din Franța) ?", întrebă reporterul pe Tamaș. "Eu mă gândesc doar la dolari."

duminică, 13 martie 2016

Porecle

Gândindu-mă retrospectiv și recurent la amintirile din copilărie, pe lângă anumite situații mai mult sau mai puțin fericite, îmi revin în minte și poreclele date celor din jur, porecle ale căror autori nimeni nu îi știa, de regulă.

Într-adevăr, multe dintre ele erau moștenite de la cei mai în vârstă, altele se foloseau rar sau strict episodic, unii le modificau, pe când alții pur și simplu le schimbau sau le adăugau celorlalte porecle date până la ei. Vă pot spune că mai existau și porecle care îi înființau pe anumiți indivizi, aceștia găsindu-și adevărata lor identitate doar în porecla dată, nicidecum în numele de botez sau de alint.

Cert este că marea lor majoritate erau inspirate, putând găsi imediat o asociere între porecle și cei porecliți, chiar și fără a-i cunoaște îndeajuns. Simpla lor menționare te ajuta imediat să îi creezi un portret celui botezat.

În ceea ce privesc poreclele date celor din generația mea (menționez aici faptul că eram înconjurat în cea mai mare parte de indivizi cu cel puțin 4-5 ani mai în vârstă decât mine), cea mai pregnantă poreclă era dată unui prieten scund, firav, dar cu o gură feminină, de mătușă. Era poreclit într-un mod bisexual "Didi", deși în realitate posedase un nume cumsecade.

Îmi mai aduc aminte de un vecin, sosit mai târziu printre noi, ai cărui poreclă anunța un arbore genealogic încărcat cu generali și colonei de carieră, dat fiind numele său polonez extrem de greu de pronunțat și imposibil de scris. Porecla era "Vărgatu", în spatele poreclei stând nicidecum o motivație vestimentară, cât asemănarea fonetică dintre poreclă și doar ultima parte a numelui de familie românizată.

Porecla celui mai vechi prieten i-am dat-o eu, într-adevăr târziu, în timpul liceului: "Sito", de unde avea să derive mai târziu cinematograficul "Sitoman". Responsabila poreclei dată unor frați aflați mereu în conflict nu era altcineva decât mama lor. Aceștia erau numiți "Ai lu Lotoseta", cel mai probabil o anagramare nefericită a unui prenume feminin respectabil.

Două cupluri de gemeni (era să scriu "de genii") erau porecliți forestier "Frații buhă", respectiv "Frații pedală", dată fiind preocuparea specifică celor din urmă. Dar a existat și "Bipedul", alintat "Bipi", o poreclă cu un subton antropologic, poreclă moștenită, desigur, cu mulți ani în urmă. Lista poate continua cu dolofanul "Bimboc", șovăielnicul "Tubi" și atotștiutorul "Bujie".

Siguri pe competențele lor valutare și mereu aflați în ofensive pecuniare, doi inși se recomandau "Baton", respectiv - oricât de tare m-aș sfii - "Cacăbani". Existau și porecle controversate, ce nu-și puteau găsi explicațiile decât într-o competență totalmente precară a celui poreclit. Două dintre aceste porecle, ambele atribuite aceluiași individ care avea obiceiul să își adauge mereu două prenume nemțești celor din buletin, pentru a impune un respect provincial, erau: "Schubert" și "Oxford".

Ar mai fi de menționat matrimonialul "Futaci", dar și "Futaciu", poreclă dată - în mod curios - unui individ cu preocupări total diferite trimiterii fonetice. Închid cu două porecle date unui frate și soră: "Gipsi", respectiv "Carabina" - pe ea chemând-o nemilităresc Alina - care au dat versul pe a cărui logică ar fi invidios chiar și Nae Ionescu: "Gipsi lu' Alina, suge Carabina."

P.S. Se poate deduce astfel, pe bună dreptate, că am trăit în apropierea unei mlaștini, dar nu e chiar așa, am avut în jurul blocului și asfalt.