Bucataria lui Cortazar bucătăria lui Cortazar: decembrie 2012 | Recenzii muzica, film si altele

Pagini

luni, 31 decembrie 2012

La vraie vie est ailleurs

Faţa luminată, sprîncenele lungi, vreo 4-6 riduri in minus faţă de orice bărbat de aceeaşi vîrstă şi vocea îi ascundeau foarte bine cei 41 de ani împliniţi săptămîna trecută, ca în fiecare an, în aceeaşi zi cu scriitorul său preferat şi cu a Braziliei. Un elev sau o elevă chiar îi făcuse un compliment odată, cum că nu arată nici pe departe a-50-de-ani, ci undeva pe la 42-43 cel mult. Faptul că tocmai acum două săptămîni avea 40 de ani îl făcuse să se simtă ceva mai bine. Ca la 20-25.  

Preda religie, dar şi educatie civică şi franceză, deşi nu ştia nicio limbă. Cultură civică pentru că asta predau toţi profesorii de religie, şi franceza fiindcă se întîmpla destul de des ca una dintre cele mai bune colege să nu poată veni la şcoală din cauza unei boli inventate ce ascundea de cele mai multe ori trezitul tîrziu sau lipsa dispoziţiei de a face din nou pe gardianul cu nişte 'oligofreni irecuperabili' - cum îi numea pe cei din clasa cu care ea îşi începea prima oră a ultimei zile din săptămînă.

Fiica directorului adjunct era însă cea care le mai salva, atît lui, cît şi colegei, ora pe care o suplinea cam de două ori pe lună, trei cel mult, cînd chiar se ivea ceva urgent.

Avea un aer aproape parfumat de adolescent de lume, cu ochii violeţi, nu albaştri, părul mai mult ondulat decît creţ, gusturi bune şi note la fel de bune obţinute pe linie şi pe bună dreptate, toate lucruri ce îi aduceau aminte de prima şi singura lui mare iubire din adolescenţă, şi care îi stîrneau o admiraţie exagerată, după părerea celui mai bun prieten, care o cunoştea de ceva vreme de la o petrecere şi cîţiva alţi amici, şi ce îi făceau să arunce multe priviri în plus faţă de orice altă prezenţă din clasă, cu excepţia cîtorva oligofreni pe care nu ii putea soma decît cu priviri lungi şi dese.

De multe ori nici nu mai ştia exact pe cine visase cu o noapte înainte, dar după o zi de suplinire, cu ea, sau cu ea. 

Vorbea încet, dar dezinhibat, iar singura dată cand a auzit-o strigînd trebuie să fi fost acum 2-3 luni, cînd unul dintre oligofrenii din ultima bancă de la geam, că acolo îi plăcea ei să stea şi lui să o vadă, tocmai ce o pişcase în timp ce-l lămurise, colocvial, dar din picioare, care e diferenţa dintre masă şi greutate, formule ce rămăseseră încă pe tablă de la ora precedentă şi despre care el întrebase de-ndată ce a intrat în clasă, dar fără a aştepta un răspuns neapărat, ci pentru a stîrni conversaţie.
………………………………………….

În fine, seara, cînd ajungea acasă, de la şcoală şi de prin alte vizite sau cafenele, îşi cumpăra bere. Bere fină, la zero 30 sau 33 maxim atunci cînd nu găsea la 30 (tot ce e mic poate fi inclus într-un ritual), fără staniol pe gît şi cu etichete cu scris minuscul din care de-abia desluşise - cu ajutorul soţiei şi al unui ecran desprins dintr-un ceas pe post de lupă - 'made in mexico', best before..., acum două săptămîni de ziua lui. 

decembrie sau aprilie 2024