Bucataria lui Cortazar bucătăria lui Cortazar: iunie 2013 | Recenzii muzica, film si altele

Pagini

joi, 13 iunie 2013

Despre eroii moderni

Edward Snowden este fost inginer de sisteme, administrator, consultant, analist, ofiţer, etc în cadrul NSA (National Security Agency), unul dintre cele mai importante organisme de securitate americane. În vârstă de doar 29 de ani, Snowden a făcut dezvăluiri incredibile în legătură cu activităţile organismelor de specialitate, inclusiv CIA, organisme care au acces la toate datele, conversaţiile şi activităţile personale ale userilor Facebook, Google, şi nu numai, din întreaga lume.

Snowden tocmai a dat un interviu The Guardian, în Hong Kong (care are o tradiţie consistentă la capitolul libera exprimare) , unde a povestit toate dedesubturile anturajului în care a lucrat până mai luna trecută. Astăzi, FBI a deschis o anchetă penală pe numele lui. 

Un exerciţiu suprem de democraţie şi libertate, mai jos. 



Edward Snowden:

1. The more you talk about it, the more you ignore it.

2.  Any analyst, at any time, can target anyone, any selector (user), anywhere.

3. You can't come forward against the world's most powerful inteligence agencies and be completely free from risks. If they wanna get you, they'll get you.  

4. Even if you didn't do anything wrong, they will store every information you got.

5. The greatest fear that I have regarding the outcome is that nothing will change.

Fabulos!

luni, 3 iunie 2013

Frag men te (IV)

"Un angajat al celebrei corporaţii de medicamente locale a fost dat afară de la slujbă după ce acesta a scris pe blogul personal impresiile legate de petrecerea aniversară a companiei."

W. N. Times


S. s-a trezit cu mare poftă de viaţă, după ce îşi luase pastilele de dimineaţă, cele pe care le mai ia, din când în când, imediat după medicamentele prescrise pentru tratamentul obişnuit.

Are aproape doi metri şi un zâmbet galben, mai ales în zilele de luni, fapt ce îl face antipatic străinilor care nu-l cunosc. În special managerei britanice care, sosită de lunea trecută în ţară pentru a stabili noi 'targeturi' pentru S. & Compania la care lucrează, a şi fost înştiinţată azi de dimineaţă de una din cele opt secretare despre o bucată de hârtie uitată recent pe masa de şedinţă, cel mai probabil aparţinând chiar lui S., căruia nu de puţine ori i se mai întâmplă să îşi piardă concentrarea, conform unei colege pe care mulţi o cunosc personal, şi să îl prinzi gândindu-se la cu totul altceva: concedii, meciuri, Dumnezeu, reţete culinare şi de medicamente sau chiar pipăindu-şi vertical noul telefon primit de la firmă pentru a-şi ţine la curent echipa despre orele suplimentare, zile libere, altele decât cele stabilite, pentru a consulta vremea sau, uneori, pentru a-şi verifica mailul personal şi scrie pe blog în timpul orelor de lucru.

Doar că team leaderul companiei care îşi are sediul pe aceeaşi stradă cu locuinţa sa, odată ajuns acasă în ziua şedinţei, şi-a dat seama că bileţelul pe care îşi zgâriase nervii de pe urma petrecerii aniversare a companiei nu îl băgase nici în buzunar, nici în agendă, cum face de obicei. Nu că ar fi avut nevoie de el, dar ca nu cumva să îl fi pierdut chiar în sala de şedinţă, chiar în faţa superiorilor, chiar înainte să iasă.

Ghinionul îl urmase în cele din urmă, iar a doua zi începuse cu aceleaşi medicamente, acelaşi râs galben adresat vecinilor şi colegilor, şi un email fatal.

- Deci ştii pentru ce te afli aici...
- Da, da, ştiu, chestiunea cu bileţelul şi postarea de pe blog. Dar ştiţi, aşa cum v-am răspuns şi în email, eu n-am făcut decât să...
- Ce ai vrut să spui cu "Superiorii mei, ba chiar şi unii dintre colegi, au senzaţia că se pot cunoaşte mai bine la un chef corporatrist şi în team-buildinguri, adică stând pe o cracă sau în cort, jucând "boring", pardon "bowling", sau râgâind replici motivaţionale."?, îl somase aceasta.
- Pur şi simplu, asta consider eu că...
- Bine, bine, am înţeles, îl răpuse W. K., în timp ce-şi pufăia ţigara dintr-un colţ în altul al gurii şi, uneori, chiar în nările subordonatului său, am înţeles ideea, crezi că nu ştiu de ironie?, sfârşise ea cu un ton nesigur. Vin din Marea Britanie, doar.
- Nu se vede, tuşise S. unei fiinţe invizibile din spatele său, în limba română.
- De cât timp eşti angajat la companie?
- De aproape două luni, replică S., dar lucrez de o lună, continuase aceeaşi ironie în locul său.

După vreo jumătate de oră, S. ieşise la fel de uscat şi relaxat precum intrase, deşi doar ochii mai aveau culoare. În pauză a mers până acasă, dar nu s-a mai întors niciodată.